.
Ռումիներեն
E un Dumnezeu deasupra
Cu rugile mamei
l‐am angajat pe fratele meu,
eu lăsându‐mi slujba şi luând alta mai bună.
Rugile mamei
ne păzesc de ochiul diavolului, gândul diavolului,
vorba diavolului, fapta diavolului,
de fetele rele, cu gânduri rele
(zău, mamă!).
Rugile mamei
ne ajută să nu luăm „noii” viruşi,
dar de‐i luăm, să nu suferim mult,
şi chiar de suferim un pic să devenim un Buddha.
Cu rugile mamei
în loc să revenim acasă de la muncă,
ne întoarcem acasă
de la distanțe de neiertat şi inumane.
Rugile mamei
au intervenit să nu ne ia în armată,
dar de ne‐ar lua, să nu fie război
şi de‐o fi, glonțul turcesc să treacă la 15 cm. De mine.
(iertare, mamă, de asta nu ți‐am spus!).
Rugile mamei
ajută petrolul planetei albastre să nu se termine
asteroizii, care amenință să lovească pământul,
să treacă pe lângă,
hidrogenul de pe Soare să continue să devină lumină
cel puțin următorii 45 de ani.
De ce ai rămas mut?
uite pe fereastră,
ori dă pe ultimele ştiri şi vezi,
că rugile mamei au ajuns Acolo:
astfel că… „E un Dumnezeu deasupra”.
Traducere din limba engleză: Marius Chelaru
APARE SUB EGIDA UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
POEZIA revistă de cultură poetică
POEZIE ŞI POSIBIL
iarnă 2013
Editor: FUNDAŢIA CULTURALĂ POEZIA
NUMĂR APĂRUT CU SPRIJIN DE LA BUGETUL LOCALKaren ANTASHYAN
Poet armean născut în 1983, autor a două cărți. În 2009, împreună cu un grup de tineri scriitori şi critici a fondat fondul literar Granish.